Senator american gay, arestat pentru abuzuri sexuale asupra unui minor
Senatorul democrat de Arizona Otoniel „Tony” Navarrete se confruntă cu șapte capete de acuzare, fiind învinuit că a întreținut relații sexuale cu doi adolescenți – dacă va fi găsit vinovat, va primi o pedeapsă de minimum 49 de ani de închisoare.
Navarrete, care se află în arest, poate fi eliberat dacă plătește o cauțiune de 50.000 de dolari, dar va fi supus unui set de restricții fixat de Curtea Superioară din Maricopa. În trecut, el a recunoscut public că este gay.
48 dintre colegii democrați ai senatorului îi cer demisia, alături de alți oficiali ai statului.
Navarrete a fost arestat joi de către forțele de ordine din Phoenix, după ce pe numele lui a fost făcută o plângere privind abuzuri sexuale repetate, începând cu 2019. Poliția a intervievat presupusele victime, iar una dintre ele a inițiat un apel telefonic cu senatorul.
În timpul apelului – care a fost monitorizat de forțele de ordine – Navarrete, în vârstă de 35 de ani, a adus în discuție faptul că a atins penisul victimei și i-a făcut sex oral adolescentului în repetate rânduri, timp de câțiva ani, arată documentele publicate de Curtea Superioară de Justiție din Maricopa.
Senatorul i-a spus adolescentului că regretă faptele și că toată vina este asupra lui.
„Sigur, regret toate greșelile pe care le-am făcut, îmi doresc să nu se fi întâmplat așa ceva. Îmi pare rău, fiule”, i-a spus tânărului la telefon. Se pare că nu și-a dat seama că apelul era monitorizat de poliție.
Victima, acum în vârstă de 16 ani, spune că totul s-a întâmplat în casa senatorului și că a suferit psihic în urma abuzurilor.
Sursa: NBC News
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook