E scump vaccinul de la Pfizer/BioNTech? Nu pentru șeful laboratorului american, care consideră că nu este mai scump decât o masă la restaurant, spune el într-un interviu comun acordat cotidianelor Les Echos, Handelsblatt, Corriere Della Serra și El Mundo. „Vaccinurile au o valoarea inestimabilă”, a declarat Albert Bourla, CEO Pfizer. „Salvează vieți omenești, permit redeschiderea economiilor, dar le vindem la prețul unui prânz la restaurant”, spune el.
Vaccinul Pfizer, dezvoltat în comun cu compania germană BioNTech, este, alături de cel al startup-ului Moderna, cel mai scump ser anti-Covid achiziționat de Comisia Europeană pentru actuala campanie de vaccinare, potrivit datelor dezvăluite în urmă cu câteva luni de un membru al guvernului belgian.
Și, pe măsură ce Bruxellesul negociază aproape două miliarde de doze suplimentare ale vaccinului pentru anii următori, prețul urmează să crească în continuare, potrivit premierului bulgar Boyko Borissov.
Luat individual, vaccinul „Pfizer a costat 12 euro, apoi a ajuns la 15 euro, sunt semnate acum contracte pentru o sumă de 19,5 euro”, a declarat el duminică.
„Dezamăgit” de cotația la bursă
Prețurile contrastează cu cele ale serului produs de AstraZeneca, care a promis că nu va obține profit de pe urma vaccinul în timpul pandemiei și l-a vândut cu mai puțin de doi euro pe unitate. Sumele citate de premierul bulgar nu au fost confirmate de Albert Bourla, dar a recunoscut că vaccinul a fost vândut mai scump către țările dezvoltate, cum ar fi membrii UE și Statele Unite.
„În țările cu venituri medii, îl vindem la jumătate din preț”, a spus el. „Și în țările cu venituri mici, în Africa, de exemplu, îl distribuim la preț de fabrică”.
Cu toate acestea, mai mulți observatori consideră că este puțin probabil ca vaccinul Pfizer/BioNTech să fie distribuit pe scară largă în țările africane, deoarece trebuie depozitat la temperaturi extrem de scăzute.
Dar „am putea ajunge, în câteva luni, la o formulă care ne va permite să menținem vaccinul timp de 4 – 6 luni la o temperatură convențională”, a anunțat Albert Bourla, spunând în plus ca este „dezamăgit” de faptul că Pfizer nu a beneficiat pe piața bursieră de succesul vaccinului său.
O posibilă revenire la viața normală, în toamna
Șeful gigantului farmaceutic american este optimist cu privire la capacitatea vaccinurilor de a opri pandemia și promite miliarde de doze în anii următori. El pariază că „această epidemie va deveni ca gripa. Vom fi vaccinați și vom avea o viață normală”.
Sursa: BFMTV