Șeful OMS solicită statelor să nu-și vaccineze copiii și să doneze dozele țărilor sărace
Organizația Mondială a Sănătății a cerut statelor să ia în considerare donarea dozelor de vaccin anti-Covid către programul de distribuție a serului în țările sărace (COVAX), înainte de a începe campania de vaccinare a copiilor. „Înțeleg de ce unele țări doresc să-și vaccineze copiii și adolescenții, dar în acest moment le sfătuiesc să-și reconsidere poziția și să doneze dozele către programul COVAX”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Șeful OMS susține că în al doilea an pandemic vor fi înregistrate mai multe decese, iar India devine o problemă îngrijorătoare.
„În țările cu venituri medii sau mici, stocurile de vaccin nu au fost suficiente nici măcar pentru a imuniza lucrătorii din domeniul medical, iar spitalele sunt pline”, a adăugat el.
State care au autorizat vaccinarea copiilor
Canada și Statele Unite au dat undă verde utilizării vaccinului Pfizer/BioNTech în cazul copiilor de 12 ani și peste.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook