În noaptea zilei de joi, la ora 04:16, a izbucnit un incendiu la spitalul Covid Movila Vulpii din Ploiești. Doi pacienți au decedat, alți 15 au fost transportați la alte unități sanitare din Ploiești. O asistentă care ajuta la evacuarea pacienților a suferit arsuri pe 40% din corp și a fost transferată la spitalul Floreasca din București.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, spune că secția fusese recent renovată și nu a confirmat informațiile conform cărora au existat probleme la instalația de oxigen.
„Nu există o asemenea informaţie în acest moment. Evident, aici, la fel ca la celelalte cazuri, ancheta probabil penală va stabili exact circumstanţele în care s-a produs acest incendiu. Vorbim de o secţie renovată de curând care, din primele informaţii, ar avea şi autorizaţie de la ISU. Evident, această informaţie va trebui verificată. Toate circumstanţele în care s-a produs acest incedniu vor trebui verificate”, spune el.
„Focul a fost stins într-o perioadă foarte scurtă, din păcate două persoane care se aflau internate au decedat. Urmează o anchetă. 15 pacienți care se aflau în secția exterioară au fost duși la UPU Ploiești pentru a fi evaluați, se pare că nu sunt persoane în stare gravă. Infirmiera care era în salonul respectiv a fost transferată la Floreasca”, menționează Attila.