Schema de tratament a medicului Alexie. Din 79 de pacienți, doar unul transferat la ATI
Medicul Ion Alexie, împreună cu un alt coleg infecționist din cadrul spitalului Summerlin din Las Vegas, a realizat un protocol de tratament pentru bolnavii de Covid-19, cu rezultate “excelente și neașteptat de bune”.
Schema de tratament a fost făcută pe baza revizuirii literaturii mondiale de specialitate și ținând cont de experiențele din Europa, SUA sau Brazilia, după cum ne-a declarat dr. Alexie.
Acest protocol a fost respectat în ultimele două săptămâni, iar din 79 de pacienți internați doar unul a avut nevoie de ventilație mecanică. “Acesta avea și alte probleme de sănătate, incluzând insuficiență hepatică”.
Pacienții sunt tratați în mod diferit, ținând cont de cât de avansată este forma bolii.
Astfel:
Pentru cei cu forme ușoare:
Hidroxiclorochină 400mg în prima zi, 200 mg pentru următoarele 4 zile + Azitromicină 500mg timp de 3 zile + sulfat de Zinc 220mg pe zi + Vitamina C 1000mg + Vitamina D
Pentru forme medii:
Acceași procedură ca în cazul formelor ușoare, la care se adaugă un tratement de 3 zile cu steroizi – Solumedrol 250mg în prima zi, 80mg în următoarele două zile
Pentru forme severe:
Se urmează procedura pentru formele medii, la care se adaugă Remdesivir, singurul medicament dezvoltat până acum cu rezultate parțiale în cazul formelor grave.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook