Noua Zeelandă nu a înregistrat niciun caz nou de coronavirus din septembrie, dar guvernul a anunțat joi, 12 noiembrie, că închide o parte din Auckland, cel mai mare oraș din țară, după ce o studentă a fost testată pozitiv pentru Covid, fără să fi călătorit sau să fi avut contact cu un bolnav.
„În numele principiului precauției, cerem persoanelor care lucrează în centrul orașului Auckland să rămână acasă de vineri, 13 noiembrie, în timp ce autoritățile urmăresc originea contaminării studentei, a cetut ministrul Sănătății, Chris Hipkins. Dacă este absolut necesar să mergeți în aceste zone, purtați măști și respectați distanța fizică”. Un total de 100.000 de locuitori orașului sunt afectați de aceste norme, din cei 1,6 milioane.
Doi dintre prietenii săi, plasați în carantină
Studenta infectată a intrat în carantină după rezultatele testului de joi, 12 noiembrie. Ea plecase la muncă cu o zi înainte, purtând o mască. Pe lângă interacțiunea cu clienții, angajatorul ei a spus că a făcut mai multe călătorii cu Uber și a vizitat patru cafenele, a raportat The Guardian. Doi dintre prietenii săi au fost plasați în carantină, deși nu prezentau semne de infectare. În ceea ce privește vecinii care locuiesc în aceeași clădire, acestora li s-a cerut să rămână acasă și să fie testați de o echipă de control trimisă la fața locului.
Deocamdată, autoritățile nu au reușit să urmărească originea contaminării, în ciuda numeroaselor discuții cu tânăra. „Nu este grozav să vezi un caz nou pe teritoriu”, a spus primarul din Auckland, Phil Goff, într-un tweet. „Nu uitați să purtați o mască, să folosiți aplicația Covid și să respectați instrucțiunile de sănătate și distanțarea fizică. Fii respectuos, răbdător și ai grijă de tine!”.
Ashley Bloomfield, directorul general al Departamentului de Sănătate, a anunțat că s-a declanșat o acțiune de urmărire a fiecărei mișcări a tinerei în ultima săptămână. Ministrul Sănătății, Chris Hipkins, a îndemnat neo-zeelandezii să nu intre în panică și a anunțat o abordare „calmă și metodică”.
Acest caz de contaminare vine după ce premierul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a anunțat luni, 5 octombrie, că „a bătut din nou virusul”, după ce în august a fost descoperit un nou focar epidemic în cel mai mare oraș din țară. Organizația Mondială a Sănătății a lăudat strategia guvernamentală a Noii Zeelande, deoarece țara a înregistrat doar 25 de decese și mai puțin de 2.000 de infectări de la apariția coronavirusului.
Însă prim-ministrul a spus atunci că nu ar trebui ca cetățenii să se relaxeze. „O revenire a virusului nu este singurul lucru care ne îngrijorează, există și o revenire a obisnuiței”, a atenționat ea.