Rușii se feresc de Sputnik V| Doar 11% din populație este vaccinată anti-Covid. „Dozele stau în depozite”

În Rusia, oamenii nu se înghesuie să se vaccineze. Rușii sunt reticenți în a se imuniza, precauți față de produs și față de compania care l-a dezvoltat. În Piața Roșie, moscoviții se pot vaccina gratuit și fără programare în magazinul de lux GOUM, ca în multe centre comerciale și parcuri. Însă foarte puțini se prezintă.

Paradoxul Rusiei: președintele Vladimir Putin a anunțat primul vaccin anti-Covid, Sputnik V, în august 2020. Eficacitatea serului a fost recunoscută de respectata revistă medicală The Lancet, precum și de autoritățile de sănătate. Dar, potrivit unui sondaj recent al institutului independent Levada, mai mult de 60% dintre rușii chestionați nu intenționează să se vaccineze.

Natalia Evtouchenko, 55 de ani, profesoară de yoga și pensionată după o carieră în sectorul medical, recunoaște că „virusul poate afecta grav un sistem imunitar slab”. Ea a avut o formă gravă de Covid-19. „Dar vaccinul (…) este o substanță străină, pe care organismul o poate respinge și rezultatul poate fi și mai rău”, spune ea.

Davlatmo Kadamchoïéva, o studenta de 23 de ani, crede că „este nevoie de mult mai mult de un an pentru a verifica pe deplin un vaccin”. „Cine știe dacă (vaccinul) funcționează?”, întreabă Dmitri Ionov, 20 de ani, student la informatică, preferând să fie „100%” sigur înainte de a se vaccina.

În ciuda eliminării celor mai multe restricții de sănătate, autoritățile sunt alarmate de un nou val de contaminări care pare să se apropie. „Rețineți că vaccinul rusesc este cel mai fiabil și cel mai sigur”, spune Vladimir Putin. Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin atrage atenția că „oamenii continuă să moară și nu vor să fie vaccinați!”.

Politică înainte de sănătate

Aproximativ 11 milioane de persoane au primit ambele doze de vaccin, din peste 146 de milioane de ruși. Pentru a-i tenta pe cei sceptici, autoritățile oferă înghețată și alte cadouri. Sau 1.000 de ruble (11 euro) pensionarilor. Vladimir Putin a stabilit obiectivul: atingerea imunității colective până la toamnă.

Rusia este una dintre țările cele mai afectate de pandemie, cu aproximativ 250.000 de decese legate de coronavirus, potrivit agenției de statistică Rosstat, mai mult decât dublul bilanțului oferit de guvern. Sociologul Alexei Levinson explică faptul că rușii pur și simplu nu cred „că vaccinul a trecut toate testele” și se tem de posibilele „efecte secundare”, în timp ce subestimează riscurile bolii.

Mulți ruși, obișnuiți cu zeci de ani de propagandă, cred că „obiectivele politice” ale Kremlinului, care a vrut să anunțe primul vaccin din lume, „sunt mai valoroase decât sănătatea publică”, continuă el.

„Neîncrederea în autorități și în sectorul medical, spulberat de reformele” din anii 2000, precum și lipsa de încredere în statisticile mortalității au creat aceast tip de atitudine, estimează sociologul.

„Dozele de Sputnik V sunt suficiente, dar nu sunt utilizate. Stau în depozite”, spune cu regret Anton Gopka, investitor în domeniul biotehnologiei. Este necesară „intensificarea campaniei de marketing” și impunerea „restricțiilor pentru cei  nevaccinați”. Rusia a declarat că a dezvoltat trei vaccinuri. Sputnik V este cel mai utilizat și singurul care a solicitat omologare în străinătate.

Sursa: Capital.fr

Exit mobile version