Ashraf Ghani la summitul NATO din 2016. Foto: AP
Ambasada Rusiei la Kabul susține că președintele afgan Ashraf Ghani a fugit din țară cu patru mașini și un elicopter plin cu bani, deși a fost nevoit să lase în urmă sume importante, care nu au mai încăput, potrivit agenției de presă RIA.
Ghani, a cărui locație exactă nu este cunoscută în prezent, a declarat că a părăsit Afganistanul după ce talibanii au intrat în capitala Kabul, pentru a evita vărsarea de sânge.
Rusia spune că va menține prezența diplomatică din Afganistan și speră să dezvolte relații cu talibanii, deși nu este o prioritate să-i recunoască drept conducători și le va analiza cu atenție comportamentul.
„Cât despre decăderea fostului regim, ea este caracterizată în mod elocvent de modul în care Ghani a fugit din Afganistan”, spune Nikita Ishchenko, purtător de cuvânt al ambasadei ruse din Kabul.
„Patru mașini erau pline cu bani, au încercat să pună restul într-un elicopter, dar nu au încăput toți. O parte din bani au rămas pe asfalt”, spune el, menționând că informațiile au fost confirmate de mai mulți martori.
Reprezentantul special al lui Vladimir Putin în Afganistan, Zamir Kabulov, spune că nu este clar câți bani a lăsat în urmă guvernul afgan.
„Sper că guvernul fugar nu a luat toți banii de la bugetul de stat. Dacă au mai lăsat ceva, va fi fundația viitorului buget”, spune Kabulov pentru postul de radio Ekho Moskvy din Moscova.
Sursa: Reuters