Rusia avertizează că Statele Unite și aliații din Vest nu vor avea succes, în cazul în care urmăresc să testeze dorința Moscovei de a-și apăra granițele, în contextul tensiunilor generate de exercițiile militare susținute de NATO și forțele partenere în Marea Neagră.
Oficialii ruși sunt împotriva exercițiului Sea Breeze, eveniment ce se desfășoară anual, organizat de SUA și Ucraina. Anul acesta, însă, are loc cea mai mare desfășurare de forțe, cu aproximativ 30 de țări implicate. Deși exercițiile au loc an de an, de data asta a fost observată o creștere a cazurilor în care forțele armate din Occident au fost interceptate în spațiul aerian sau maritim rusesc, inclusiv un incident în care a fost implicat un distrugător britanic.
„Manevrele realizate în imediata apropiere a granițelor rusești, folosind distrugătoare care aparțin Statelor Unite sau aliaților, dar și portavioane – reprezintă o provocare”, spune ambasada Rusiei la Washington pentru Newsweek. „Asemenea exerciții, care imită operațiuni de aterizare și antrenamente ale Forțelor Speciale subminează siguranța în regiunea Mării Negre”.
„Imaginați-vă situația în care Rusia desfășoară exerciții în Golful Mexic”, transmite ambasada. „Ar fi stârnit un val de indiganare în Statele Unite”.
„Încercările Vestului de a testa determinarea cu care Rusia își apără integritatea teritorială prin astfel de exerciții provocatoare sunt sortite eșecului”, concluzionează oficialii ambasadei.
„A numi exercițiul o provocare înseamnă să ignori istoricul evenimentului și principalul mesaj pe care îl transmite”, răspund forțele aliate prin locotenentul marinei SUA Bobby Dixon, ofițer de presă al Sea Breeze. „Exercițiul reprezintă o coaliție multinațională dedicată parteneriatului și stabilității din regiune”.