Românul răpit de pirați în noiembrie 2020 a fost eliberat și va reveni în ţară
Cetăţeanul român, membru al echipajului navei Agisilaos, care a fost răpit la data de 29 noiembrie 2020, în largul portului Lome (Republica Togo), a fost eliberat şi urmează să fie repatriat în zilele următoare, anunţă MAE.
Bărbatul a fost răpit de pirați pe 29 noiembrie, în Golful Guineea. Și nu era singur. El și alți trei colegi de-ai lui așteptau ca armatorul și pirații să ajungă la un acord, pentru a fi eliberați.
Adrian Mihălcioiu, sindicalist: „Pirații îi răpesc tocmai că cer o recompensă. Compania este asigurată, iar clubul de asigurare negociază în numele companiei prin alte organizații, printr-un intermediar al reprezentanților ăstora de i-au răpit. Ei cer o sumă de bani, ceilalți oferă o altă sumă de bani și se ajunge la un compromis.”
Există zone periculoase pe care vasele trebuie să le evite. Sunt zone în care pirații fac legea, iar altele care sunt în plin război. Peste 70 de navigatori români au fost răpiți din 1995 până acum.
Adrian Mihălcioiu, sindicalist: „Pirații apar pe nave în zona lor de atac, un perimteru desemnat cu pericol de piraterie și navele trebuie să își ia masuri în plus de siguranță. Fiecare navă are o citadelă, unde marinarii se pot încuia înăuntru. Pirații nu pot ajunge în acel loc. Când atacă spontan și prin suprindere, nu toți oamenii ajung în acea citadelă cum s-a întâmplat și ultima oară când 4 dintre ei nu au apucat să ajungă și au fost capturați de pirați.”
Cei de la Ministerul Afacerilor Externe au comunicat că totul a fost cât se poate de discret, pentru că o mediatizare prea mare a fenomenului poate încurca negocierile. Toate documentele și operațiunile făcute la fața locului rămân, de altfel, secrete de stat. Negocierile pot ajunge și la sume de peste un milion de dolari.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook