Cetățenii spun că îi întristează să audă Imnul Național difuzat prin megafoanele mașinilor de poliție și au făcut o petiție online pentru înlocuirea Imnului cu piesa Stayin’ Alive a celor de la Bee Gees.
“Pentru a salva mândria și urechile României, propun difuzarea hitului Bee Gees din 1977, Stayin Alive’ în loc de Imnul Național”, se arată în petiție.
„Cand aud Imnul National, îmi dau lacrimile, mă emoționez profund, apoi mă înfurii: Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, „Viață-n libertate ori moarte” strigă toți. Pe când, auzind hit-ul din petiție, îmi vine să fac altceva.”, a comentat unul dintre cei care au semnat petiția.
„Consider inițiativa drept una corectă, către îmbunătățirea atmosferei urbane ]n carantină”, a fost un alt comentariu.
Aproape 1700 de persoane au semnat petiția până acum și a fost distribuită pe rețeaua de socializare Facebook de 12,000 de ori.
Dacă ești în asentimentul celor care au făcut propunerea sau pur și simplu ești curios, găsești petiția aici.