Declarația premierului României privind exploatarea minieră de la Roșia Montană i-a înfuriat pe rockerii români, care nu-l pot considera pe Florin Cîțu unul de-al lor. „Rock-ul a fost mereu de partea celor slabi, a celor opresați și hăituiți de sistem, oricare ar fi fost el. Rock-ul este vocea celor fara voce, este una din muzicile pe care ne întâlnim cu natura. Rock-ul este protest, libertate, empatie, solidaritate”, scrie solistul trupei Luna Amară, Mihnea Blidariu, pe Facebook. Postarea a fost redistribuită de aproape 500 de utilizatori.
Ce a declanșat atacul? Declarația lui Cîțu potrivit căreia Roșia Montană să fie inclus în patrimoniul UNESCO, dar să poată fi realizate și exploatări în zonă. „Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm. Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele. Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii”.
Planurile expuse de șeful guvernului nu sunt pe placul artiștilor, care spun că Florin Cîțu este un impostor și „un parvenit deghizat în băiat de gașcă”.
„Florin Cîțu se dă rocker. Dar dacă Led Zeppelin și Foo Fighters ar ști ce vrea să facă „fanul” lor cu Roșia Montană, ar primi interdicție pe viață la concertele lor”, spune Blidariu.
„Un vinil și-un tricou nu te fac rocker, așa cum funcția nu te face om. Jos labele de pe Roșia Montană!”, avertizează artistul, care își îndeamnă urmăritorii să susțină Roșia Montană și avertizează că disputa s-ar putea rezolva în stradă, prin proteste de amploare.