Robert O’Neill, omul care l-a ucis pe Bin Laden: Ce s-a întâmplat în Afganistan „este o rușine” pentru America

Robert O'Neill în timpul misiunii din Afganistan. Foto: Twitter/Robert J. O'Neill

Robert O’Neill este omul care a l-a ucis pe Osama bin Laden pe 2 mai 2011. Fostul membru al trupelor Navy Seal, în vârstă de 45 de ani, răspunde – cu un ton destul de direct – întrebărilor cotidianului francez Le Journal du Dimanche, cu mai puțin de o lună înainte de a 20-a comemorare a atacurilor din 11 septembrie. Susținător al lui Donald Trump, O’Neill este necrțător la adresa actualului președinte american Joe Biden.

Ce ați simțit când ați văzut imaginile din timpul evacuării forțelor americane din Kabul, Afganistan?

Furie și multă tristețe. În mod clar, povestea a fost tratată în mod politic și nu pragmatic și realist. Oricând voi revedea filmul, concluzia va fi aceeași în ceea ce mă privește: ar fi trebuit să plecăm din 2005. Ne-am fi poziționat în afara Afganistanului, am fi putut să ne descurcăm foarte bine cu sprijin aerian. Ar fi fost suficient pentru a asigura baza Bagram din afara Kabulului. Am fi folosit spațiul aerian pentru a elimina teroriștii, pentru că i-am văzut trecând frontiera în Pakistan, știam unde se află, trebuia doar să aruncăm câteva bombe asupra lor.

Misiunea americană s-a îndepărtat în timp de proiectul său inițial?

Să învingem Al-Qaeda, asta a fost misiunea noastră. Și repet, ar fi trebuit să rămână asta. Afganii nu doresc reconstrucția națiunii, talibanii cu atât mai puțin. Ei spun NU democrației. Vor telefoanele noastre, da, dar modul nostru de viață din punct de vedere moral, cu siguranță nu. Absurdul situației este că guvernul american va trimite alte trupe pentru a-i prelua pe cei rămași acolo. Și acum le lăsăm totul, echipamentul nostru, armele noastre, vehiculele noastre blindate ușoare, elicopterele noastre pe care nu știu să le folosească, deocamdată.

Un deal din Afganistan a fost numit după unul dintre camarazii tăi. Crezi ca a fost o pierdere de timp?

Nu chiar, corespunde unui moment în care încă știam ce facem acolo. Am fost să-i înfruntăm pe băieții din Al-Qaeda care, apropo, sunt războinici adevărați, așa că ceea ce s-a întâmplat pe acel deal a meritat, pentru felul în care el și alții au luptat. Ceea ce se întâmplă astăzi nu are nicio legătură cu asta, este doar jalnic. A meritat să-l ucidem pe Osama bin Laden, să încercăm să distrugem Al-Qaeda, dar nu să lăsăm un astfel de gol care va fi completat de ISIS imediat ce talibanii vor prelua total controlul.

Ați fost surprins de cât de repede au preluat talibanii țara?

Oricine a fost pe teren va spune că nu. Probabil talibanii se distrează copios pe seama noastră, la urma urmei mereu ne-au spus: „Voi, americanii, aveți ceasuri, dar noi avem timp”. Știau că vor câștiga.

Cum explicați faptul că americanii nu au simțit pulsul?

Este o combinație de mai mulți factori. Biden nu a ascultat argumentele Pentagonului care i-au sugerat să nu procedeze astfel (Biden a negat aspectul într-un interviu la televiziunea americană, n.r.). Pe de altă parte, există mulți oameni care preferă să nu spună nimic, pentru că vor să-i facă pe plac șefului, iar acest lucru este valabil pentru întregul lanț de comandă. Găsiți-mi un general de patru stele și vă voi arăta cine îi cară gențile, cine îi va spune ce vrea să audă. Generalul însuși le va spune politicienilor ce vor ei să audă și nimic altceva. Și asta, pur și simplu pentru că va dori să obțină un contract la ieșirea din armată sau va dori să intre în politică. Există doar proști care vor să lupte; restul, majoritatea oamenilor, vor doar să-și trăiască viața.

Misiunea americană se baza pe o neînțelegere?

Misiunea noastră a fost, inițial, să înfrângem Al-Qaeda și să-l prindem pe Osama bin Laden. Ar fi trebuit să plecăm după asta. Punct. Așadar, a fi martorul unui astfel de eșec este o rusine. Dar sunt foarte trist, mai ales pentru toți cei care au murit acolo.

A pierdut America?

Nu, nicidecum, am câștigat toate bătăliile și l-am ucis pe Osama. Dar talibanii își construiesc legenda. După britanici și ruși, a venit rândul americanilor. Mai mult, nici nu au trebuit să lupte.

Ați făcut parte din Tridentul Operațiunii Neptun, compus din 23 de soldați care au eliminat inamicul numărul unu pentru Statele Unite. Cum vă simțiți astăzi?

Sunt fericit și mândru că am participat împreună cu tovarășii mei la această misiune superbă. Noi ne-am făcut treaba. Toți erau soldați grozavi. Mai mult, nu ei sunt slabi, ci guvernele. Ceea ce am făcut în Afganistan a fost nobil, nu cunosc ucigași, doar băieți care și-au îndeplinit datoria, pentru că în această poveste suntem „băieții buni”. Ei sunt băieții răi. Să nu ne lăsăm păcăliți.

Donald Trump s-ar fi descurcat mai bine?

Nu este niciodată alb sau negru și nu se pune problema cine are dreptate și cine greșește. Dar, după ce am fost pe teren și am avut adesea de-a face cu talibanii, tristețea realității ne-a determinat uneori să negociem cu ei, chiar dacă nu e normal. Și de multe ori ne-au dovedit că nu vor democrația noastră. Cred că Trump ar fi făcut-o diferit.

Înapoi la Bin Laden. Cum v-ați simțit când l-ați văzut în noaptea de 2 mai 2011?

Am fost convinși că nu ne vom întoarce în viață din această misiune, dar am fost gata să o facem pentru toți oamenii care muriseră din cauza lui. Când l-am înfruntat, m-am gândit imediat că ar putea avea o centură explozivă în jurul taliei și știu că teroriștii se miscă foarte repede, i-am văzut de multe ori. Există un singur lucru de făcut, să țintești capul. Am tras fără ezitare. Eram sigur că era el, chiar dacă mergea foarte repede. Singurul lucru care m-a surprins a fost statura lui Bin Laden – era foarte înalt și foarte subțire, cu barba cenușie. Dacă am fi putut, l-am fi capurat în viață.

Ați avut senzația că nu se așteapta?

Nu existau bombe în casă și nici dispozitive explozive improvizate (IED). Părea mai degrabă confuz, era noapte, l-am trezit din somn. Soția lui, cel puțin cea care i-a fost alături în acea seară, susține că i-ar fi șoptit la ureche: „Au venit după mine”. O modalitate de a o face să înțeleagă că ea nu are de ce să se teamă. În cameră se afla și fiul ei de doi ani [care a fost cruțat]. Sunt tată și m-am gândit că acest copil nu are nimic de-a face cu 11 septembrie, nici măcar nu se născuse. Vă garantez că nu asta ar fi făcut talibanii.

Credeți că această nouă generație de talibani este diferită de cea de acum 20 de ani?

Unii au rămas în Qatar sau Dubai, sper că au întâlnit musulmani educați care le-au explicat că ai putea avea zgârie-nori, toată tehnologia nouă, să citești Coranul fără să vrei să interzici muzica sau să ții femeile acasă. Dar, adânc în inima mea, aș spune că Al-Qaeda este și va fi întotdeauna ceva rău și același lucru este valabil și pentru talibani.

Cine este președintele dumneavoastră?

Respect democrația, deci este Joe Biden. Cum a ajuns acolo este o altă poveste. Nu sunt un conspirationist, dar nu vi se pare curios că, atunci când se vorbește din nou de voturile din Arizona, președintele lansează această operațiune dezastruoasă?

Sursa: Journal du Dimanche

Exit mobile version