Riscul de a dezvolta complicații neurologice este de patru ori mai mare în cazul infectării cu SARS-Cov-2 decât în cazul vaccinării anti-Covid, susțin experții britanici
Persoanele care se îmbolnăvesc de Covid sunt de aproape patru ori mai expuse unui risc secundar grav față de cei care se vaccinează anti-Covid, arată un amplu studiu realizat de Universitatea Oxford. Sindromul Guillain-Barré a fost raportat ca posibil efect secundar al vaccinului Oxford/AstraZeneca, precum și un simptom rar al infectării cu SARS-Cov-2. În anumite cazuri, afecțiunea – care afectează nervii și se poate manifesta sub formă de amorțeală și durere la nivelul mâinilor și picioarelor – poate duce la spitalizare.
O echipă de academicieni de la Oxford – care nu are legătură cu echipa care a creat vaccinul AstraZeneca – a constatat că, pentru fiecare 10 milioane de doze administrate, au existat cu 38 mai multe cazuri de sindrom Guillain-Barré, în comparație cu prevalența medie în populația generală, non-Covid, fără vaccin.
Analiza arată, de asemenea, că au existat 145 de cazuri la 10 milioane de persoane infectate cu SARS-Cov-2 – aproape de patru ori mai multe cazuri decât în urma vaccinării.
Studiu de aploare
Date de la peste 30 de milioane de oameni din Anglia au fost folosite pentru a evalua modul în care vaccinul și virusul au influențat riscul de a dezvolta complicații neurologice adverse după vaccinare și post-infectare.
Analiza arată că o persoană care a făcut vaccinul AstraZeneca are de aproape trei ori mai multe șanse de a dezvolta sindromul Guillain-Barré la două până la trei săptămâni după inoculare, comparativ cu o persoană care nu s-a vaccinat.
Însă riscul este semnificativ mai mare în cazul celor care au avut Covid, cu o probabilitate de aproape cinci ori mai mare de a dezvolta afecțiunea în decurs de o lună de la testarea pozitivă.
Paralizia lui Bell, sub investigație
Cercetătorii au investigat, de asemenea, riscul de a dezvolta paralizia lui Bell, un alt efect secundar potențial grav care poate duce la atrofierea pe termen scurt a mușchilor faciali.
Datele arată că, la 15 până la 21 de zile după ce a primit vaccinul AstraZeneca, o persoană era cu 29% mai expusă afecțiunii decât în mod normal. În schimb, o persoană care a avut Covid avea cu 34% mai multe șanse de a dezvolta paralizia lui Bell, la o lună de la testarea pozitivă.
Prof. Aziz Sheikh, profesor de cercetare și dezvoltare în asistență medicală primară la Universitatea din Edinburgh și coautor al studiului, a declarat: „Riscurile sunt mai mari în cazul infectării. Dar, în cele din urmă, este decizia fiecăruia. Ceea ce încercăm să facem este să furnizăm cele mai bune date și să stabilim anumite circumstanțe, astfel încât oamenii să fie informați despre riscuri – există riscuri asociate în mod clar cu vaccinul, dar există și riscuri asociate cu infectarea.”
Cercetătorii au descoperit și că există un risc foarte mic de „accident vascular cerebral hemoragic” în decurs de 28 de zile de la administrarea vaccinului Pfizer, estimat la doar 60 de cazuri la 10 milioane de persoane.
Sursa: The Telegraph
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook