Rihanna a fost premiată pentru acțiuni umanitare. ”Doar împreună putem să îndreptăm ce nu merge”, arată Smart On Trend, păstrând un loc special pentru piesele interpretei în playlist.
Cântăreața Rihanna a primit Premiul președintelui pentru contribuții umanitare la ceremonia de decernare a distincțiilor NAACP Image.
“Dacă e ceva ce am învățat, atunci acel lucru este că împreună putem să îndreptăm lucrurile care merg prost în lume”, a spus Rihanna.
Distincția a fost acordată de The National Association for the Advancement of Colored People (NAACP).
Interpreta a atras atenția prin discursul pe care l-a susținut la decernarea premiului președintelui NAACP Image 2020. Distincția răsplătește susținerea arătată de Rihanna pentru cauze umanitare.
“Astă seară nu e vorba chiar despre mine, pentru că scopul este mai înalt decât propria mea persoană, nu-i așa?”, a spus cântăreața în discursul care a durat trei minute.
“Nu e un țel mai înalt decât noi toți împreună, dar este mai mult decât ceea ce m-ar privi pe mine, pentru că rolul meu este doar o mică parte din tot ceea ce se face în lume și din ceea ce încă mai este de făcut”, a spus Rihanna.
Rihanna a înființat în 2012 Fundația Clara Lionel, o organizație non-profit care poartă numele bunicii sale. Fundația finanțează programe educaționale în diferite locuri din lume și a strâns milioane de dolari în cadrul galei anuale Diamond Ball.
“Dacă e ceva ce am învățat, atunci acel lucru e că împreună putem să îndreptăm lucrurile care merg prost în lume. Nu avem cum s-o facem separat. Nu pot să spun cât trebuie de răspicat. Nu avem cum să lăsăm să domine lipsa de sensibilitate, afirmațiile de genul «dacă e problema ta, nu-i a mea», «e problema femeii», «e grija celor de culoare», «e problema săracilor»”, a arătat Rihanna.
”Câți dintre noi, din această sală, avem colegi și parteneri, prieteni de altă rasă, sex, de altă religie? Ridicați mâna? Vă împăcați unii cu alții, nu? Le place de voi? Ei bine, asta e și problema lor. Așa că atunci când protestăm și scriem despre toate cazurile de tipul celui al Atatianei Jefferson sau al lui Michael Brown Jr, spuneți-le prietenilor să-și caute un loc”, a notat artista.
Rihana este cântăreaţă, actriţă şi femeie de afaceri. Este considerată unul dintre muzicienii cei mai de succes ai ultimelor decenii, cifrele sale de vânzări depăşind 250 de milioane de discuri. Este fondatoarea Fundaţiei ”Clara Lionel” şi a mărcii de cosmetice Fenty Beauty, dar şi a casei de modă Fenty în cadrul LVMH Moët Hennessy – Louis Vuitton.
Piesele interpretate de Rihana se aud la Smart On Trend. Playlistul poate fi auzit aici https://www.smartradio.ro/radio/on-trend/
Autor: Răzvan Țupa
Foto Facebook