Aproape 6 din 10 francezi (58%) nu vor să fie vaccinați împotriva Covid-19, potrivit unui sondaj de consultanță Odoxa-Backbone pentru franceinfo și Le Figaro, publicat pe 3 ianuarie. Cu opt procente mai mult decât luna trecută.
Cifra maschează însă mari disparități în funcție de vârstă, sex sau mediul social al persoanelor chestionate. Dorința de vaccinare crește odată cu înaintarea în vârstă, trecând de la 32% pentru cei de 35-49 de ani la 58% la cei de peste 65 de ani. Mai mulți bărbați vor să fie vaccinați: 54% spun da, în timp ce 69% dintre femei refuză. Mediul social joacă, de asemenea, un rol: 62% dintre cei cu funcții de conducere vor să fie vaccinați, în timp ce 73% dintre muncitori refuză.
Locul de rezidență are, de asemenea, o influență: 49% dintre locuitorii aglomerării urbane din regiunea parizienă vor să fie vaccinați, în timp ce 62% dintre locuitorii din mediul rural – sate cu mai puțin de 20.000 de locuitori – refuză.
„O decizie rezonabilă în fața unui nou vaccin”
Cum se explică refuzul? Pentru 60% dintre francezii chestionați, „a nu se vaccina este o decizie rezonabilă în fața unei noi boli și a unui nou vaccin”. 82% dintre francezi consideră că este „o decizie pur personală, care se referă doar la sine”. În plus, 55% dintre francezi resping ideea că a nu accepta vaccinul este un act egoist.
Sondajul arată și că francezii nu sunt optimisti pe termen scurt cu privire la vaccinul anti-Covid: doar 17% cred că vaccinarea va contribui la stoparea virusului în următoarele șase până la nouă luni. 36% cred că va dura încă un an sau doi, în timp ce 46% consideră că este prea devreme pentru a deduce ceva.
Sondajul a fost realizat între 22 și 23 decembrie 2020, online, pe un eșantion reprezentati de 1.004 francezi cu vârsta de peste 18 ani.