Reacție adversă „rară” după vaccinarea cu Johnson & Johnson. Erupții cutanate pe tot corpul, raportate de un bărbat de 74 de ani
Un bărbat din statul Virginia, SUA a suferit o reacție rară la vaccinul anti-Covid – a dezvoltat o erupție cutanată pe tot corpul și pielea a început să se exfolieze, spun medicii. Richard Terrell, în vârstă de 74 de ani, din Goochland, a sesizat simptome ciudate la patru zile după ce a primit vaccinul cu o singură doză de la Johnson & Johnson, raportatează WRIC.
„Am început să simt disconfort în zona subrațului. Câteva zile mai târziu am început să am mâncărimi, după am început să mă umflu și pielea mea s-a înroșit”, a spus Terrell. Curând, erupția i-a acoperit întregul corp. „Totul s-a întâmplat atât de repede. Mi s-a exfoliat pielea”.
„Era ca o arsură și aveam mâncărimi. Simțeam durere ori de câte ori îmi mișcam brațele sau picioarele”.
A mers la urgențe, unde medicii au stabilit că a avut o reacție adversă la vaccin.
„Am exclus toate infecțiile virale, am exclus Covid-19 în sine, ne-am asigurat că rinichii și ficatul lui sunt în regulă și, în cele din urmă, am ajuns la concluzia că vaccinul pe care l-a primit a fost cauza”, a declarat Dr. Fnu Nutan.
Ea a spus că episodul medical i-ar fi putut pune viața în pericol dacă nu ar fi fost tratat la timp.
„Pielea este cel mai mare organ din corp și, atunci când se inflamează așa cum a fost cazul lui, poți pierde o mulțime de lichide și electroliți”, spune Nutan. Totuși, a subliniat că astfel de reacții sunt extrem de rare.
„Dacă analizezi riscul reacțiilor adverse provocate de vaccin, realizezi că este foarte, foarte scăzut”, a spus ea. „Nu sunt îngrijorată. Sunt o mare susținătoare a vaccinului”.
Sursa: New York Post
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook