Războiul în jurul clorochinei este unul economic și politic. „Raoult împotriva tuturor, toți împotriva lui Raoult”
Foto: Le Figaro
Bătălia în jurul figurii profesorului Raoult devine o luptă de cocoși. Conform logicii războiului analizate de Clausewitz, asistăm la alunecarea spre extreme. Studiile științifice răspund la alte studii științifice; anateme la anateme; insulte la insulte; amenințări la amenințări.
Un studiu publicat de jurnalul Lancet acuză că tratamentul lui Raoult cu clorochina este periculos pentru viața pacienților. Dar profesorul Raoult descrie acest studiu drept „o prostie”, ceea ce nu împiedică Înaltul Consiliu al Sănătății Publice din Franța să se bazeze pe acest studiu pentru a interzice, la cererea ministrului Sănătății, care nu-l are la inimă pe Raoult, tratamentul profesorului din Marsilia.
În același timp, aflăm că un alt studiu științific britanic, Recovery, contrazice rezultatele obținute de Lancet. Iar redactorul șef al Lancet, dr. Richard Horton, recunoaște că o serie de studii publicate de revista sa nu sunt valabile, deoarece sunt sponsorizate de mari grupuri farmaceutice care au capacitatea de a se amesteca în spatele presupuselor institute de cercetare independente.
Înțelegem totuși că tratamentul cu clorochină nu este scump, în timp ce tratamentul antiviral al grupului Gilead costă mult mai mult; și că vaccinul ar aduce mulți bani celor care îl vor descoperi. Înțelegem, de asemenea, că protocolul folosit pentru studiul din Lancet care îl contrazice pe Raoult, administrează clorochina (în combinație cu un antibiotic) pacienților care sunt deja în stare gravă, în timp ce Raoult a prescris-o pentru începutul tratamentului, pentru a preveni agravarea bolii. Cei anti-Raoult răspund că tratamentul lui Raoult este inutil pentru persoanele tinere, care nu sunt predispuse la forme grave.
Un război pe mai multe planuri
Război de ego între somități din domeniul științific. Război economic, război politic. Război geografic și sociologic, de asemenea, între « elita » pariziană și « rebelul » din Marsilia, chiar și între marile grupuri farmaceutice. Este o situație despre viață și moarte.
De vreme ce viața pe plan mondial a fost suspendată timp de două luni, este inevitabil ca luptele medicale să devină războaie politice, chiar geopolitice. Între China și Statele Unite și în interiorul fiecărei țări. În Franța, Macron, care întruchipează în ochii oamenilor coloană vertebrală, împreună cu apropiații săi, bogații și puternicii zilei, a încercat să dezamorseze forța virală „populistă” a profesorului Raoult, vizitându-l la el acasă pentru a da o lovitură de imagine. „Când vreau să omor, sărut”, spunea cu obișnuita sa picanterie, Jacques Chirac. Dar Didier Raoult este încă în viață și își va vinde scump pielea.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook