Pe site-ul oficial al Radio France Internationale (RFI) au apărut necrologurile unor personalități care sunt încă în viață. O „defecțiune tehnică” a provocat publicarea acestora, spun reprezentanții postului francez, cerându-și scuze pentru incidentul neplăcut.
Regina Angliei, Pele, Brigitte Bardot sau Clint Eastwood, care sunt în viață, au fost vizați de anunțurile mortuare premature.
„Transmitem scuze celor vizați și ție, cel care ne urmărești și ai încredere în noi”, au completat oficialii RFI.
Canalele media adesea pregătesc în avans necrologurile persoanelor importante, pentru a putea acționa promt în cazul unui deces.
RFI a declarat că „se mobilizează pentru a rectifica această eroare majoră”.
Sursa: BBC