Vladimir Putin, 68 de ani, anunță că va face vaccinul anti-Covid în a doua parte a anului 2021. Deși este eligibil de a primi serul – în etapa actuală a campaniei sunt vaccinați cei peste 60 de ani – a hotărât să mai aștepte.
Potrivit cotidianului Kommersant, Putin „a făcut deja un vaccin anti-gripal și așteaptă decizia medicilor pentru a primi serul anti-Covid, deoarece nu pot fi făcute simultan”. Însă îl va face imediat ce va primi permisiunea, probabil spre finalul verii sau în toamnă.
Scopul este de a fi protejat în respectiva perioadă, „care este una ocupată, în care călătorește mult”.
„Nu vreau să mă maimuțăresc în fața camerelor, așa că nu voi face vaccinul în fața camerelor”, a spus Putin.
Președintele rus a lăudat în repetate rânduri vaccinul Sputnik V, despre care spune că este sigur, oferă un răspuns imun puternic și a trecut toate testele.