Proiectul de lege prin care certificatul verde devine obligatoriu pentru angajații din România a fost respins de Senat

Senatul repinge proiectul de lege care impune angajaților, atât de la stat cât și de la privat, să dețină un certificat verde pentru a-și continua activitatea. 67 de senatori au votat în favoarea proiectului, iar 60 împotrivă. Însă pentru adoptare erau necesare 69 de voturi „pentru”, fiind vorba de o lege organică.

Proiectul urmează să meargă la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Proiectul prevede că angajații care nu se supun pot fi suspendați timp de 30 de zile, după care pot fi concediați.

Măsurile menționate în proiectul de lege îi afectează pe angajații din:

-toate unităţile sanitare, publice şi private

-toate unităţile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

-din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă și unitățile subordonate

-din Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unitățile subordonate

-din unitățile de asistenţă medicală profilactică şi curativă

-din laboratoarele de analize medicale, publice şi private

-care activează ca furnizori de servicii medicale, inclusiv de specialitate, de dispozitive medicale și de medicamente

-centrele de asistență sociale

-sistemul de învățământ preuniversitar și superior

-autoritățile, instituțiile publice și de interes public , de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan

-membrii Camerei Deputaților și ai Senatului

-persoanele care ocupă funcții publice sau de demnitate publică, precum și tuturor categoriilor de personal care își desfășoară activitatea în cadrul respectivelor entități.

Excepții

Măsura nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul autorității judecătorești.

Exit mobile version