Procurorul general al SUA autorizează anchetarea eventualelor fraude electorale
William Barr, procurorul general al Statelor Unite, dă undă verde procurorilor statali pentru a cerceta eventualele fraude electorale, înainte de publicarea rezultatelor oficiale.
Decizia le oferă procurorilor puterea de a interveni în alegeri înainte de publicarea deciziei finale, ceea ce Departamentul de Justiție nu permite în mod normal.
Trump nu și-a recunoscut înfrângerea și pretinde că alegerile au fost fraudate masiv, în mai multe state cheie.
Biden are un avans destul de consistent și, pentru moment, nu există dovezi clare care să arate ilegalități ce deturnează rezultatul votului. De fapt, membrii ambelor partide consideră că scrutinul a „mers bine”, deși au existat mici abateri care sunt normale în cadrul unui proces electoral.
Într-o adresă trimisă procurorilor Statelor Unite, obținută de Associated Press, Barr a transmis că investigațiile „trebuie făcute acolo unde există dovezi clare și credibile ale unor nereguli care ar putea influența rezultatul final al alegerilor din respectivul stat”.
Termenul limită până la care trebuie rezolvate aceste dispute electorale este de 8 decembrie, incluzând aici acțiuni de numărare și renumărare a voturilor, acolo unde este cazul. Membrii Colegiului Electoral se întâlnesc pe 14 decembrie pentru a definitiva procedura de confirmare a următorului lider de la Casa Albă.
William Barr este un apropiat al lui Donald Trump și unul dintre cei care au susținut poziția președintelui american referitoare la votul prin poștă, care este „ușor de fraudat”.
Avocatul campaniei lui Biden, Bob Bauer, spune că „este regretabil că procurorul general a ales că transmită un memorandum care nu va face decât să alimenteze ‘atitudinea speculativă și evazivă’ împotriva căreia ar trebui să lupte în profesia sa”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook