Primul serviciu de livrări cu ajutorul dronelor din lume și-a început activitatea în orașul Moneygall din Irlanda. Compania Manna Aero livrează medicamente oamenilor izolați la domiciliu, prin intermediul dronelor.
Manna Aero a obținut autorizație de la Autoritatea Aviatică din Irlanda și se află acum într-un program pilot ce se desfășoară doar pe teritoriul orașului Monneygall. Dacă va fi un succes, serviciul se va extinde în toată țara.
Fondatorul companiei, Bobby Healy, a spus pentru Irish Independent că dronele pot executa livrări în moduri pe care serviciile convenționale nu le pot acoperi, plus că nu există contact uman.
“Suntem foarte mândri că putem contribui în lupta contra COVID-19 și că aducem puțin optimism”.
Serviciul se poate extinde pe viitor și pe ramura livrării de produse alimentare.
In SUA, compania Zipline așteaptă autorizația pentru a lansa un serviciu similar.