Mai multe gorile de la grădina zoologică San Diego din sudul Californiei au fost testate pozitiv pentru coronavirus și au fost plasate în carantină, spune conducătorul grădinii zoologice. Este primul caz cunoscut de transmitere la aceste animale. „Avem două gorile de la grădina zoologică din San Diego care au dat rezultate pozitive pentru Covid-19” și o a treia care prezintă simptome, declară guvernatorul Gavin Newsom. „Suntem în curs de confirmare a sursei infectării”, spune el. „În afară de o ușoară congestie nazală și tuse, gorilele se descurcă bine”, declară Lisa Peterson, director executiv al grădinii zoologice din San Diego, unul dintre cele mai mari parcuri sălbatice din lume. „Membrii grupului (de gorile) rămân în carantină împreună, mănâncă și beau. Suntem optimiști că vor face o recuperare completă”.
Studiile arată că unele specii de primate – printre care și oamenii – ar putea contracta virusul responsabil pentru Covid-19, „dar acesta este primul caz cunoscut de transmitere naturală către maimuțe mari și nu se știe dacă vor prezenta o reacție gravă”, explică oficialii grădinii zoologice. Oamenii și alte primate au un genom asemănător, gorilele având în comun aproximativ 98% din ADN. În Africa, cimpanzeii și gorilele au fost decimate de virusul Ebola.
Grădina zoologică din San Diego este în prezent închisă publicului, din cauza pandemiei, iar oficialii cred că gorilele au fost infectate de „un angajat asimptomatic” care, totuși, a urmat măsurile de precauție recomandate de autoritățile sanitare americane și a purtat mască atunci când era aproape de gorile.
Pe 6 ianuarie, două gorile au început să tușească, determinând grădina zoologică să le testeze, luând probe din fecale. Prezența virusului a fost dezvăluită două zile mai târziu, prin teste preliminare, care au fost confirmate luni de laboratoarele veterinare federale.
Sursa: Le Figaro