Primarul New York-ului, ironizat pe internet după ce a promis burgeri celor care se vaccinează
Primăria din New York a încheiat un parteneriat cu lanțul de restaurante fast-food Shake Shack – dacă prezinți certificatul de vaccinare, primești cartofi prăjiți și un burger… „Gândește-te bine!”, spune primarul Bill de Blasio, cu gura pe jumătate plină, în timpul unei conferinte live difuzate pe CBSN. „Dacă îți plac burgerii, gândește-te la ei atunci când analizezi posibilitatea de a te vaccina”, a explicat el.
„Vreau să urmărești acești cartofi prăjiți și să te gândești cât de bine te vei simți după ce te vacinezi”, a spus de Blasio în timp ce mânca în fața camerelor.
„Mmmm… vaccinare”, a spus el după o mușcătura.
O strategie de comunicare menită să-i convingă pe newyorkezi să se vaccineze cât mai curând posibil.
Intervenția lui de Blasio nu a fost pe gustul tuturor. Mulți internauți l-au ironizat pentru campania mai degrabă stângace și lipsită de sens.
„Imaginează-ți că mănânci produse care îți fac rău și îți slăbesc sistemul imunitar, ca recompensă că te-ai vaccinat. Bravo direcției de Sănătate Publică!”, a scris pe Twitter o tânără.
„Câte luni mai avem până pleacă? (referitor la Bill de Blasio)” sau „Este amuzant, când te gândești că 80% dintre cei spitalizați cu Covid erau obezi sau supraponderali” – au fost câteva dintre comentariile utilizatorilor de Twitter.
Vaccinare accelerată
În Statele Unite, aproximativ 35% din populație, sau peste 117 milioane de persoane, sunt complet vaccinate. Adică, au primit fie doza unică de vaccin de la Johnson & Johnson, fie ambele doze ale vaccinurilor Moderna sau Pfizer/BioNTech.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook