Prima casă continuă în 2020. Ce comisioane se folosesc, în acest an, în cadrul programului
Prima casă, program guvernamental care a intrat în vigoare în anul 2009 pentru a opri căderea pieței imobiliare şi pentru a menţine creditarea în contextul crizei financiare la nivel global, a primit oficial un buget de 2 mld. lei printr-o hotărâre de Guvern, scrie zf.ro.
De la lansarea programului în anul 2009 şi până la finalul lunii iulie 2019, prin Prima casă au fost acordate 279.179 de garanţii şi promisiuni de garantare, cu o valoare de totală de 24,9 mld. lei.
În anul 2020, comisionul de analiză care va fi utilizat pentru programul Prima Casă va fi de 0,15% pe an din valoarea promisiunii de garantare emise de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
În cadrul Programului este menţionat că pentru locuinţe noi statul poate garanta maximum 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile şi comisioanele, iar pentru celelalte locuinţe, statul va garanta cel mult 40% din valoarea finanţării.
Pentru a accesa programul Prima casă este solicitat un avans minim de 5% din valoarea locuinţei, în timp ce în cazul creditelor ipotecare avansul se situează între 15% şi 25%. Dobânda pentru Prima casă este de 2%, la care se adaugă indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC). În perioada 2015-2017, dobânzile la creditele istandard s-au apropiat de cele aferente împrumuturilor acordate prin programul Prima casă.
Volumul împrumuturilor acordate prin programul Prima casă a ajuns la 45% din stocul creditelor ipotecare de circa 34 mld. de lei şi 31% din fluxul de credite ipotecare noi de 3,8 mld. lei la mijlocul anului 2019, conform datelor BNR.
Foto Pixabay
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook