Prima amendă din Italia pentru lipsa certificatului verde în autobuz, luată de un român
Prima amendă dată din cauza lipsei certificatului verde obligatoriu pentru transportul comun din Roma a fost dată unui român. Este vorba despre un cetăţean român cu vârsta de 50 de ani care a primit o amendă de 400 de euro.
Bărbatul a fost oprit în staţia de autobuz din Piazzale Flaminio, iar agenţii i-au cerut să prezinte certificatul verde Covid-19. Încă de luni dimineaţă, a fost înregistrat un nou record de certificate verzi descărcate, mai exact 1.310.001 în ultimele 24 de ore.
„Nu îl am pentru că am vrut să mă vaccinez în zilele următoare”, a spus românul.
În Roma sunt desfășurate ample controale, poliţia locală verificând certificatele verzi. În staţiile de metrou se fac anunţuri la difuzoare despre necesitatea certificatului verde pentru a călători.
În Italia a intrat în vigoare, de luni, super certificatul verde, cerut inclusiv celor care călătoresc cu autobuzul sau cu metroul. Super certificatul verde se eliberează pentru cei vaccinaţi cu schema completă şi pentru cei vindecaţi de COVID și este necesar în restaurante, baruri şi clădiri publice.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook