Lisa Shaw. Foto: Arhivă personală
Omul de radio și prezentatoarea BBC Lisa Shaw a decedat în spital după ce a dezvoltat cheaguri de sânge în urma vaccinării cu serul AstraZeneca, susține familia sa. Femeia în vârstă de 44 de ani a dezvoltat cheaguri de sânge în zona cerebrală la o săptămână de la vaccinare și s-a simțit extrem de rău câteva zile după, spune familia într-un comunicat de presă.
Shaw a decedat vineri la spitalul Royal Victoria din Newcastle, după ce medicii au încercat să îi trateze afecțiunea.
Persoanelor sub 40 de ani li se oferă o alternativă la serul AstraZeneca, atunci când este posibil, după ce au fost raportate cazuri de formare a cheagurilor de sânge în urma vaccinării. 309 de persoane au avut reacții alergice de această natură în Marea Britanie, din 33 de milioane de britanici care au primit serul până acum.
Riscul de a dezvolta cheaguri de sânge după inocularea cu AstraZeneca este de unu la 100.000 în cazul persoanelor cu vârsta de 40 de ani.
„Suntem devastați, Lisa a lăsat un gol în viețile noastre ce nu va fi niciodată acoperit. O vom iubi și ne va fi dor de ea întotdeauna”, a transmis familia într-un comunicat publicat de BBC. Shaw lucra la Radio BBC Newcastle din 2015.