Marți a avut loc o discuție fără precedent pe un canal de televiziune din Afganistan: o prezentatoare a intervievat un purtător de cuvânt taliban în legătură cu planurile grupului pentru țară, la câteva zile după ce insurgenții au preluat controlul asupra capitalei, Kabul.
Beheshta Arghand a avut o discuție cu purtătorul de cuvânt Mawlawi Abdulhaq Hemad pe canalul de știri TOLO News – o femeie afgană a organizat pentru prima dată un interviu cu un înalt oficial taliban în interiorul granițelor țării.
„Le-am spus, uite, o femeie o să-ți ia un interviu”, povestește Saad Mohseni, fondatorul TOLO News. „Și au spus bine. Ar fi putut să refuze cu ușurință – conduc țara, pot face tot ce vor.”
TOLO News și-a trimis duminică femeile reporter acasă, temându-se pentru siguranța lor. Două zile mai târziu, multe s-au întors la muncă și au ieșit să facă reportaje pe străzi. În acest moment, „lucrurile decurg normal” pentru postul TV.
„Este important pentru ei să câștige inimi și minți și să le arate celor din exterior că sunt legitimi și că sunt oameni cu care poți lucra. În această perioadă, mass-media va avea mult mai multă libertate decât în cele care vor urma.”
Mohseni, cetățean afgano-australian care locuieste în Dubai, a petrecut două decenii construind un imperiu media care include TOLO News, canalele populare de divertisment și un echivalent afgan al Netflix .
Schimbări de perspectivă
Lucrurile s-au schimbat mult de când talibanii au fost ultima dată la putere în Afganistan, în 2001. Pe atunci, televiziunea și internetul erau interzise din cauza potențialului de a răspândi materiale imorale. Muzica înregistrată era ilegală, exista un singur post de radio religios și nu exista o rețea comercială de telefonie mobilă.
20 de ani mai târziu, aproape toată lumea are smartphone-uri cu conexiuni 4G, mai ales în marile orașe. Există zeci de canale de televiziune și radio independente. Aproximativ jumătate din populația Afganistanului are sub 20 de ani – nici nu erau născuți când a avut loc invazia susținută de SUA. Mulți dintre luptătorii talibanilor comunică pe WhatsApp.
Situația i-a forțat pe talibani să adopte o nouă abordare. Când luptătorii au pătruns în palatul prezidențial din Kabul, duminică seară, au fost însoțiți de o echipă de filmare a canalul de știri Qatari Al Jazeera, care a transmis în direct explorarea clădirii. În ultimele zile, purtătorii de cuvânt talibani au fost intervievați în direct de prezentatoare de la BBC News și Sky News.
În ceea ce privește TOLO News, Mohseni spune că viitorul pe termen lung este sumbru pentru companie și jurnaliști. „Este o amenințare existențială pentru noi. Presupunem că am pierdut afacerea. Orice în afară de oprirea completă este un câștig pentru noi. Dar știam regulile jocului înainte de a participa. Ăsta e Afganistanul, un cartier dur.”
Sursa: The Guardian