Politicienii ne-au forțat să trăim într-o lume fără chip. „Masca a șters toate urmele umanității”

Este mai bine să acorzi atenție filozofilor decât virusologilor: primii au o viziune holistică asupra lumii, cei din urmă iau poziția doctorului Knock**. Oricine a citit ancheta lui Jean Amery sau a doctorului Lifton asupra medicilor naziști va fi surprins de inumanitatea lipsită de orice ideologie, cu excepția sănătății, a studentilor la medicină rechiziționati de cel de-al Treilea Reich pentru a face treaba murdară, care era respingătoare chiar și de cei mai convinși SS-iști.

O țară fără chip

M-am gândit la asta citind manifestul unuia dintre cei mai importanți filosofi ai acestui secol, Giorgio Agamben, manifest trecut aproape neobservat și intitulat: O țară fără chip. Începe cu un citat din Cicero: „Ceea ce se numește chip nu poate exista la niciun animal în afară de om și exprimă caracterul. „Ceea ce exprimă chipul nu este doar starea sufletească a unui individ, este mai presus de toată deschiderea lui, modul său de a se expune și de a comunica altor oameni. Este chiar cazul politicii”, insistă Agamben.

Intuitiv, odată ce masca a fost impusă, am gândit imediat că o țară care renunță la propria față și obligă oamenii să se acopere cu măști – cu alte cuvinte, botnițe – este o țară care a șters toată dimensiunea politică de la sine: ministrul Sănătății este ilustrația perfectă a acestui lucru. Fără nicio dovadă științifică a eficacității și siguranței sale, masca a șters toate urmele umanității, transformând-0 într-un spațiu gol, supus fiecărui moment de control nelimitat.

Păstrează-ți iluziile

Ce ne-a mai rămas acum dacă nu a trimite mesaje oamenilor fără chip? Mă întreb dacă moartea nu ar fi de preferat. Optimiștii țin la ideea că mâine sau poimâine, odată cu sosirea vaccinurilor, vom putea trăi ca și până acum. Ceea ce îi caracterizează pe optimiști este că aceștia s-ar agăța de coada unui șarpe pentru a-și păstra iluziile. Și ei vor fi dezamăgiți, lumea de mâine nu va fi la fel ca ieri doar „puțin mai rău”, conform frazei lui Houellebecq. Ea va fi lipsită de suflet.

Personal, refuz să trăiesc într-o țară fără chip.

Oricare ar fi prețul.

**În piesa de teatru Knock ou le Triomphe de la Médecine (1924), Jules Romains își imaginează un personaj ciudat, care transformă cantonul Saint-Maurice într-un laborator experimental pentru teoria sa medicală. Prima lege: Orice om sănătos este un bolnav care nu stie că este bolnav. Din consultație în consultație, își verifică teorema punându toți pacienții la pat – din prudență. Cei sănătoși? „Rolul meu este de a-i determina, de a-i aduce în existența medicală”. Pentru că nu este vorba de tratarea bolilor ci de răspândirea medicinei si medicina recunoaște doar bolnavii. La trei luni de la sosirea sa, întregul canton este ipohondric și izolat, fiecare urmărind cu angoasă cel mai mic simptom. În cuvinte knockiene, Saint-Maurice este „totul impregnat de medicamente, străbătut de focul subteran al artei noastre”.

Suntem în 2020, amenințarea cu coronavirusul este foarte reală, de data aceasta. Și chiar ne cufundă în coșmarul doctorului Knock.

de Roland Jaccard pentru Caseur