Cei doisprezece aşteptau un semn în vechiul cimitir evreiesc din Praga, lângă mormântul marelui rabin Iuda Loew fiul lui Bezalel, zis Maharalul.
Deasupra lor, frunzele arţarilor, ale salcâmilor şi frasinilor şuşoteau unele cu altele şi n-ar fi fost exclus să se refere chiar la ei. India regreta acum că nu învăţase limbile şi dialectele frunzelor ca să înţeleagă ce-şi spuneau cu atâta patos.
Să-şi uşureze aşteptarea, Foxtrot începuse să numere pietrele funerare de la stânga la dreapta.
Alfa se străduia să-şi golească mintea, ca Maharalul să-şi poată scrie mesajul pe curat.
Bravo căuta să fixeze bine coordonatele locului, identificând ieşirile ca un expert în ambuscade.
Rugat să tacă şi să se concentreze, Charlie pufăia şi se învârtea în jurul cozii.
Golf, Hotel, Juliett, Kilo şi Lima îl înconjuraseră pe Delta să-i surprindă fiecare mişcare, fiecare clipire, închipuindu-şi că va fi primul care va primi semnele.
Bravo îşi mobilizase toate cunoştinţele de ghematria (numerologie ebraică). Înlocuia compulsiv litere cu cifre, amintindu-şi lecţiile lui de învăţăcel şi exemplul cu care încep toate: cuvântul „vin” – iain – şi cuvântul „taină” – sod – au aceeaşi valoare numerică, 70. Doar desfăcând astfel coaja vorbelor şi cântărindu-le, capătă autoritate zicala „Când vinul intră, taina iese”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook