Celor doisprezece le era greu să se hotărască dacă să râdă în hohote sau să plângă de ciudă. Maestrul Honza tocmai îi declarase Limei candid: „Eu sunt diavolul”.
„Mai sunteţi mulţi?”. Vocea lui Charlie pleznea de exasperare.
„Doar eu”, i-a răspuns şoptit vocişoara.
„Va să zică eşti Bibliotecarul Eretic, cu altă înfăţişare şi altă voce!”.
„Nu sunt Bibiotecarul Eretic. Dar am cunoscut cândva un personaj care-şi spunea Bibliotecarul Eretic”.
Toleranţa lui Charlie avea fitilul scrut: „Ai spus că eşti diavolul, dovedeşte!”.
Câteva clipe, în bezna din burta Golemului s-a lăsat liniştea. Maestrul Honza părea că s-a aşezat în unghiul mort al propriului creier – nu vedea nici o soluţie.
„Dovedeşte!”, i-a repetat ameninţător Charlie.
Vocişoara suna precipitat: „În ce fel aţi dori să dovedesc?”.
„În orice fel, dar foarte repede!”.
Limei îi era teamă că agresivitatra lui Charlie n-ar fi ajutat la nimic. Scotograful putea decide să dispară în beznă. „Să dispară” era un fel de a spune, oricum nu-l vedeau. L-a înfăşat în glasul ei bland: „Dragul nostru Honzíček, nu suntem aici ca să te reţinem din treabă. Dar tu ai apucat să ne mărturiseşti că eşti diavolul. Eu nu cred, însă pe ceilalţi i-ai intrigat. Te sfătuiesc prieteneşte să ne spui adevărul…”.
„Nu pot. Un diavol care spune adevărul e un oximoron”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook