Dacă nimic nu se petrece la întâmplare pe lumea asta, şi-a zis Delta, înseamnă că jocul stupid propus de Bibliotecarul Eretic – „Ce carte citea Hamlet?” – avea un scop. Comunicându-le că-l citea pe Shakespeare, adică propria sa „Istorie tragică…”, le transmitea tuturor un avertisment: viaţa voastră e o poveste pe care o aflaţi pe măsură ce o scriu eu. Dar Bibliotecarul Eretic era diavolul însuşi, cel puţin aşa se lăudase, iar ei aveau propriul lor Povestitor.
Delta se gândea la toate astea când l-a văzut pe motan pe umărul Agrosistei de Belele, ascuns sub hijab.
Le-a strigat celorlalţi: „E aici, îl văd!” şi s-a apropiat destul cât să audă vocea Bibliotecarului şfichiuind timpanul bătrânei: „Tu eşti o idee de-a mea!”.
Era replica lui Mefisto către Faust, rostită cu inconfundabila voce de bas din opera lui Gounod. Delta nu se îndoia de asta, fiindcă o ascultase de mai multe ori, deşi adormea mereu în actul cinci, ratând momentul dramatic când sufletul Margaretei se înălţa la cer, iar ambitusul sopranei se ducea până în octava a doua.
Simţea că urmează să se întâmple ceva şi că trăiau doar uvertura. Vor avea nevoie de timp şi nu era sigur că, risipindu-l, mai păstraseră destul.
„Timpul vostru nu e o resursă regenerabilă”, a auzit vocea Tatălui Cărţilor, care – acum îşi dădea seama – avea timbrul Bibiotecarului Eretic.
„De unde ştii?”, l-a întrebat Delta, bătând aerul cu aripile.
„Sunt fiul Timpului”, a răspuns smerit Bibliotecarul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook