Delta urmărise încordat argumentele maestrului Honza şi căuta o formulă convenabilă ca să îl mai poată descoase: „Dumneata priveşti lumea cu ochi de artist – înţeleg şi admir asta. Dar mă gândesc că poate sunt lucruri care ţi-au scăpat. Într-adevăr, ceea ce ai văzut – cum să spun? – deasupra hambarului sunt chiar cuvintele cu care Mahralul l-a pornit şi apoi l-a oprit pe Golem – emet/met, on şi off. De unde ştim însă că locul în care le-ai văzut era chiar fruntea Golemului şi nu vreo bucată de lut urcată în pod, pe care a scrilejit la lumina zilei vreun caligraf mai puţin talentat decât tine?”.
„Mă mir de întrebare”, s-a auzit vocişoara indignată a maestrului Honza.
“Nu vreau să te jignesc”, s-a repliat Delta. „Încercam doar să stabilesc clar dacă acest… maldăr de lut care seamănă cu un hambar ar putea fi Golemul pe care îl căutăm”.
„Îl căutaţi? De ce? Eu am crezut că v-a aruncat aici furtuna, că sunteţi nişte naufragiaţi…”.
„Îţi spun un secret: am simţit că însăşi această… alcătuire ne-a adunat din furtună, că s-a mişcat spre noi”.
„Aşa e. Uneori se mişcă, să se mai dezmorţească. Dar o face discret, la adăpostul nopţii, şi se întoarce totdeauna la locul lui. Îşi dai seama ce spaimă ar trage slujitorii şi enoriaşii sinagogii să constate că hambarul a luat-o la sănătoasa…”.
„Vrei să spui că ei încă nu ştiu că hambarul e Golemul însuşi?”.
„Cum ar putea să ştie?! Asta i-ar speria şi mai mult. Să nu uităm că, înainte să fie distrus, s-a întors împotriva comunităţii. Aproposito, astăzi, Golemul împlineşte 460 de ani. Sărbătorim sau comemorăm?”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook