Cei treisprezece s-au bucurat să afle că hiena numită Nihaya, adică „Sfârşitul”, era rudă cu Pisica de Cheshire, fie şi una îndepărtată. E drept că rânjetul ei nu semăna deloc cu zâmbetul Pisicii, nici înfăţişarea ei nu avea nobleţea aceleia.
Erau foarte curioşi să-i afle povestea, iar Nihaya părea că tocmai asta aşteaptă, chiar dacă din gâtlej cuvintele îi ieşeau greu, ca strecurate, şi avea un fel ciudat de a istorisi:
„Sunt printre puţinii supravieţuitori ai Lumii Minunate. Aşa se numea grădina zoologică din Alep. Istoria nu ne numără printre victimele războiului. Atunci, nici contemporanii noştri, în afara unuia singur, nu ne-au auzit, disperaţi fiind să trăiască. Nu-i învinovăţesc – în război, civilii îşi aud doar propria spaimă. Când au căzut bombele, îngrijitorii fugiseră demult, noi ne cam mâncaserăm unii pe alţii, recunosc, mai eram câteva zeci de pensionari lihniţi. În ziua aceea, zgomotul exploziilor n-a putut să acopere răgetele, mugetele, lătrăturile, croncăniturile, chiţăiturile, ciripiturile de moarte. Eu le mai aud, în fiecare ruină, ca într-o scoică. Le mai aud când bate vântul dinspre Lumea Minunată, stârnind miros de mosc şi blană arsă. Puţini am scăpat cu viaţă: doi tigri, doi lei, un câine Dingo, eu şi o surată de-a mea, vreo trei maimuţe, papagalul nebun… Unul dintre lei a fost mâncat mai târziu de rebelii moderaţi”.
Observând că povestea îi împietrise pe cei treisprezece, Nihaya a schiţat un rânjet de îmbărbătare. Apoi a scos din gâtlej un cuvânt pe care mai mult l-au intuit.
Motanul a repetat, ca să fie convins că a auzit bine: „Sălbăticid?”.
„Sălbăticid”, a întărit Nihaya tolănindu-se în carcasa unui landou fără roţi.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook