Marele Plan al lui Bravo a reuşit peste aşteptări. Sutele de licurici pe care îi dezgropaseră scurmând în pământul minţii Golemului se uniseră în jocul numit bioluminiscența simultană.
Cei doisprezece s-au trezit orbiţi dintr-o dată de o lumină licăritoare şi, până să se dezmeticească, s-au tolănit în strălucirea ei aurie. Apoi, au trăit bucuria de a se vedea unii pe ceilalţi şi abia într-un târziu l-au observat pe maestrul Honza. Era mai mititel decât şi-au închipuit atunci când îi trăgea în sus pe sfoara vocii lui.
Căpăţâna Golemului, care putea fi lesne confundată cu podul unui hambar, era străbătută de un soi de vegetaţie pârjolită.
India se plimba de colo-colo, studiind locul şi explicând: „Aici era lobul frontal… Aici, în mijloc – sistemul limbic. Dacă ne uităm cu atenţie, putem ghici urmele hipocampului. Neuroştiinţa îl numeşte <poarta spre memorie>. Dacă e vătămat hipocampul, capacitatea de a păstra amintirile dispare, transformându-te într-un prizonier al prezentului…”.
Charlie era surescitat: „Nu vorbea motanul nostru despre o aşa-numită Fabrică de Prelucrat Amintiri, afacerea la care îl luase asociat Angrosista de Belele? Cred că înţeleg ce urmăreşte bătrâna – să ne transforme pe toţi în prizonieri ai prezentului…”.
Echo a încercat să-l calmeze: „Deocamdată, e doar o speculaţie. Mai bine o lăsăm pe India să continue…”.
„Chiar aşa”, l-a aprobat Lima, rugând-o pe India: „Arată-ne şi sediul fricii”.
„Chiar aici, sub roata asta…”.
„E una dintre roţile căruciorului Angrosistei!”, a strigat Charlie.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook