Călătorul cu mască de vânt sau Dresorul de Şobolani sau Bibliotecarul Eretic sau oricum i-ar fi plăcut diavolului să i se spună, i-a răspuns curtenitor Amitrei care îl întrebase ce catastrofă l-a adus pe acoperişul lumii: „Am venit pentru o simplă formalitate” a replicat şi a privit insistent către Marele Preţios.
Motanul nostru a făcut câţiva paşi înainte. Adresându-se tot Amitrei, diavolul s-a aplecat să îl ridice în palmă: „Avem de perfectat un acord. Greşesc, Faust efendi?”.
Motanul nostru, Marele Preţios, a tresărit auzindu-şi numele pe care îl folosea doar Bibliotecarul Eretic. Din palma acestuia, i s-a adresat cu o voce uşor gâtuită: „Ai şi n-ai dreptate. Dacă-mi amintesc bine, nu ne-am înţeles la preţ”.
Rânjetul diavolului se putea ghici pe sub masca de vânt: „N-am apucat să negociem, pentru că a trebuit să plec la funeraliile regretatei Gli, iar voi aţi şters-o ca nişte mişei”.
Amitra a repetat solemn mesajul pe care i-l adusese atunci Bibliotecarului Eretic escadrila de porumbei condusă de Tahir: „S-a stins Acordul Dragostei.. Era omoloaga noastră din biserica Sfintei Înţelepciuni. Îi păstrăm memoria şi aici, într-un sipet. Dar ce căutai, distinse Diavolul la funeraliile acestei fiinţe fără prihană?”.
„Am respectat-o” a răspuns Bibliotecarul Eretic, însă n-a convins pe nimeni, aşa că a trebuit să recunoască: „Mi-am încercat norocul”.
„Tu – norocul? Eşti Prinţul Ghinionului!”.
„Eu sunt mereu cel ce nu sunt”, a conchis diavolul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook