Charlie urmărise discuţia lui Delta cu Angrosista de Belele căutând momentul să intervină: „Te-a întrebat ce treabă ai tu cu Golemul! Răspunde la întrebarea asta!”, a somat-o pe bătrână.
„Nu dau nimănui socoteală. Am o înţelegere cu motanul”.
„Cred că e primul căruia i-ai şterpelit memoria. Nu vezi că e total absent? Nu vezi că se poartă ca un… ca un împăiat?”.
Privirile tuturor s-au aşezat-ciorchine pe motan. Tatăl Căutării era ca o bucată de cremene incapabilă să mai producă scântei. Avea un soi de surâs de paiaţă, arăta ca dichisit de un taxidermist diliu.
Au încercat să-i atragă atenţia în fel şi chip, dar motanul părea plecat în grabă din el însuşi.
„Ce facem?”, s-a îngrijorat Alfa. „E mai gol decât Golemul…”.
„Luăm nişte pietricele”, a decis Delta.
„De ce? Ca să dăm cu ele în ferestrele Tatălui Căutării? Sunt închise”.
„Ca să mergem în cimitirul vechi”.
Nu faptul că urmau să ajungă într-un cimitir a mirat-o pe Lima, ci că pentru asta trebuiau să adune pietricele: „Nu sunt în cimitir destule pietre funerare?”.
„Le punem pe mormântul Maharalului, în semn de respect. Trebuie neaparat să-i câştigăm bunăvoinţa”, a explicat Delta.
„De ce am avea nevoie de bunăvoinţa unuia care nu mai este?”, s-a stropşit Charlie.
„Am luat-o razna cu toţii!”, a concluzionat Lima.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook