Nimeni n-a îndrăznit să întrebe cum se termină povestea lui Charlie cu pisica sclifosită. Motanul îi privea pe toţi ca şi când i-ar fi văzut pentru prima oară.
Roţile căruciorului scârţiau, zgâriind liniştea nopţii, acoperind fâşâiala paşilor târşâiţi ai Angrosistei de Belele.
O lumină lividă apărea şi dispărea, ca şi cum cineva se căţarase pe cornul lunii şi se dădea huţa.
Lima a vorbit doar ca să se audă: „Prepelițe tapetate cu trufe și umplute cu grauri…?”.
Charlie i-a răspuns doar ca să abată atenţia de la povestea lui: „Am spus că e o reţetă din <Dictionarul de artă culinară> a lui Alexandre Dumas-tatăl”.
„Aha”, s-a prefăcut dumirit Hotel. „O cină livrescă”.
„Vom deveni putred de bogaţi”, s-a auzit vocea motanului, zis Tatăl Căutării, „Angrosista mi-a propus să-i fiu asociat într-o afacere”.
Kilo s-a înviorat: „O afacere cu ce?”.
„Cu trecut în vrac”.
„Trecut în vrac?” a întrebat India. „Ce înseamnă trecut în vrac? Şi ce nevoie avem să fim bogaţi?”.
Echo avea un presimţire sumbră: „Încotro mergem?”.
Tatăl Căutării şi-a plimbat privirea de la unul la altul. A început aproape solemn: „Vă mulţumesc pentru cina livrescă. Unul dintre voi…”. Şi s-a oprit, strivit de greutatea a ceea ce ar fi urmat să spună.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook