La declamaţia Indiei a răspuns un cântec, venind parcă de sus, de acolo unde pustnicul verzui se mai rotea încă: „Toate feluritele obiecte ale experienţei/ Sunt ca luna reflectată în apă -/ Nici complet adevărate, nici complet false…”. Era vocea Amitrei, siameza telepată.
„Când a compus autorul versurile astea?” a vrut Charlie să ştie.
„Acum” i-a răspuns Amitra.
„Acum?”.
„Atunci, adică acum”.
„E cum ai spune <aici, adică acolo>. Care-i adevărul?”.
Amitra l-a privit pe Charlie ca pe un strigoi înfometat: „Nu înţeleg ce cauţi”.
„Caut puntea dintre realitate şi raţiune. Locul unde pot trece de pe un mal pe altul”, s-a străduit Charlie să explice.
(S-a auzit un fel de scârţâit straniu: râdea Zopa).
„Ai mare grijă” l-a sfătuit Amitra. „O singură piatră poate speria o sută de păsări…”.
“… E versul unui alt imn” a ţinut India să precizeze.
Echo a mai adăugat un vers: „A venit vremea să tragem consecinţele faptului de a ne fi născut”.
„Adică să murim?” a întrebat înspăimântat Charlie.
„Adică să renaştem” l-a liniştit India.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook