„Eşti foarte învăţat, dragă Honzíček”, l-a luat Lima pe departe pe cel care s-a lăudat că posedă arta de a scrie pe întuneric. „Nimeni nu-ţi contestă calităţile. Însă, uneori, erudiţia te face puţin confuz. Spui că o dată la o sută de ani – deci, de trei ori până acum, asta ar fi a patra oară – aici, în vecinătatea sinagogii numită Vechenouă, se arată diavolul care încearcă să-l reînvie pe Golem. Eşuează, fiindcă îi lipseşte o literă sau un cuvânt, pe care apoi le caută încă un veac. Am rezumat corect?”.
„Chiar aşa am spus. Cred că-i lipseşte de fiecare dată o literă”.
„Dar ai mai adăugat ceva – că noi am fi heringii nepescuiţi încă. Am înţeles bine?”.
„Ai înţeles perfect”.
„Altfel spus, păcălindu-ne să ajungem primii în… în măruntaiele Golemului, diavolul a vrut, în felul acesta, să-şi arunce buzduganul. Să-ţi dea ţie un semnal că e prin preajmă, că se apropie, că va veni”.
„Diavolul n-are buzdugan”. Vocişoara maestrului Honza suna foarte pedant.
Numai că Lima n-avea de gând să-l slăbească: „Vezi, dragul meu Honzíček, tocmai despre asta vorbeam. Divaghezi cu multă uşurinţă şi recunosc, cu farmec. Fireşte că diavolul nu poartă buzdugan. A fost o metaforă. Rugămintea mea e să te concentrezi asupra unei singure idei. Ai darul de a te prelinge dintr-un într-alta. Spui că eşti discipolul lui Spinoza, dar citezi cu delicii din Schopenhauer. Iar povestea cu stelele care dansează – să nu crezi că nu mi-am dat seama! – e a lui Nietzsche. Aşa că nu mi-o lua în nume de rău că te întreb: cine eşti? Să nu-mi spui că eşti litera lipsă”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook