Bravo se săturase să mai asculte voci în beznă. A izbucnit: „Dacă eşti diavolul, fă lumină!”.
Bibliotecarul Eretic i-a răspuns reţinându-şi mânia: „Sunt Prinţul Întunericului, cum îmi ceri mie să fac lumină?!”.
„Ne-ai dat impresia că poţi face orice”, s-a resemnat Bravo.
„Orice, în afară de vreo câteva lucruri neînsemnate, care nu sunt apanajul meu”.
„Apenaj…”, a râs Bravo prosteşte. „Recunoaşte că ai penele jumulite rău…”.
Subţire, ca un fir de aţă scos prin urechea unui ac, s-a auzit şi vocişoara maestrului Honza. Scotograful a explicat obedient: „Profitând să-i urez bun venit în burta acestui chit al ştiinţei care este Golemul – vă atrag atenţia tuturor că diavolul nu are aripi. Heruvimii au – câte patru de fiecare. Serafimii au şi mai multe – câte şase. Distinsul meu oaspete a fost căpetenia lor. El, Lucifer, mai strălucitor decât toţi arhanghelii – Gabriel, Rafael, Mihail, Metatron, Uriel, Chamuel, Zadkiel, Jophiel, Barbiel, Jehudiel, Barachiel, Jeremiel. Singura lui greşeală a fost că şi-a folosit liberul arbitru”.
„Dumneata vorbeşti despre mine, maestre Honza?”. Vocea Bibliotecarului Eretic avea din nou răceala de nylon a unei plase de pescuit. „Detest pe cei care confundă liberul arbitru cu libertatea”.
„Ne-ai promis, totuşi, un răspuns”, a îndrăznit Echo.
„Îl veţi avea când o să ştiţi să puneţi întrebarea!”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook