Aşteptând ca Maharalul să deseneze un mesaj şi pe asfaltul minţii lui, Golf s-a cuibărit într-o bortă, sub cel mai contorsionat salcâm. Urma sfatul marelui lider al fariseilor din vremea lui Irod, rabbi Hilel, înţeleptul care n-a avut timp să moară decât la 120 de ani, ca Moise: Ce spunea Hilel? „Aşează-te puţin mai jos decât ar trebui, căci mai bine să ţi se spună <urcă> decît să ţi se spună <coboară>”.
Hilel cel Bătrân era preferatul lui Golf, de când îi citise prima zicere: „Dacă mie nu-mi pasă de mine, cui o să-i pese? Dar, dacă nu-mi pasă decât de mine, cine sunt eu? Iar dacă nu acum, atunci când?”.
Numai el îşi mustra astfel discipolii: „Să nu zici <voi învăţa când voi avea vreme>, ca nu cumva să nu ai niciodată vreme de învăţat”. Şi îi avertiza: „Cine aleargă după renume îşi va pierde numele”.
El şi numai el, autorul de căpătâi al tuturor dizidenţilor, propovăduise înlocuirea puterea Statului cu un leadership al savanţilor iubitori de oameni şi de Dumnezeu.
Curentul de maree al amintirii nu i-l adusese întâmplător pe Hilal. Dacă Golf ar fi citit lucrările Maharalului – redactate târziu, începând cu vârsta de 70 de ani, apoi rostogolite, tom cu tom, până la ultima suflare – ar fi înţeles că între cele două personaje, aflate la distanţă de un mileniu şi jumătate, exista o tulburătoare asemănare. Una care nu se lăsa dezvăluită oricui.
Şi Hilal, şi Maharalul se raportau la Dumnezeu adunând sârguincioşi scânteile Shehinei, ale prezenţei lui Dumnezeu în lume, nedându-se în lături să le caute oriunde – în noroi şi-n stele.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook