Somnul de frumuseţe naşte monştri. Asta constatase Juliett că se întâmplă uneori. Ba chiar destul de des. Iar câtă vreme nu renunţa la somnul de frumuseţe, la trezire era obligată să extragă din aburul cald încă al visului, unul câte unul, pe toţi cei pe care îi considera monştri. Chiar dacă o parte se întorceau, de parcă şi-ar fi uitat ceva în visul ei.
Somnul ei era ba un cocktail party, ba cu un dineu de gală, ba cu un bal de caritate. De regulă însă semăna cu un supeu. Şi era logic să fie aşa: după spectacolul diurn al vieţii, visul venea ca o graţioasă relaxare. De fapt, cuvântul era opulenţă, deşi Juliett prefera glamour, pronunţat cu accent franţuzesc.
Din fiecare vis avea câte ceva de învăţat. De pildă, cum se degustă, de pe dosul palmei, caviarul iranian „Almas” (care în limba farsi înseamnă „diamant”), cel livrat în cutii de aur de 24 de carate. Mai învăţase cum să nu fii over sau underdressed într-o adunare simandicoasă sau cum să obţii în zilele noastre, la nevoie, un titlu nobiliar de unică folosinţă. De la o grande dame, care prânzea frugal sub tablourile iluştrilor strămoşi, înţelesese că singura băutură care nu pătează e şampania.
Juliett căpătase uzanţa unei conversaţii elevate: „Aţi auzit? Empedocle s-a aruncat în craterul Etnei! Păcat. N-a înţeles, sărmanul, că Thales din Milet a căzut accidental în puţ”.
Din când în când, de la un capăt la celălalt al visului, trecea grăbit, privind mereu neliniştit în urmă, un bărbat impozant, bine făcut, care pretindea că se numeşte Doctor Jekyll.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook