Juliett şi-a continuat tulburată ceea ce părea un raţionament: „Dacă inteligenţa artificială se pregăteşte să creeze un paradis artificial şi un infern artificial, înseamnă că are deja o e-vanghelie. De fapt, ar trebui să aibă o Biblie artificială – Vechea Aplicaţie şi Noua Aplicaţie…”.
„Dar dacă şi Povestitorul nostru e inteligenţă artificială?” s-a crispat Lima.
„Atunci va trebui să ne luăm soarta în propriile mâini”, a persiflat-o Charlie.
„Soarta noastră e în mâinile Marelui Preţios” a ţinut Lima să-l îndrepte.
„Marele Preţios e doar Trimisul”. Charlie s-a întors spre motan: „Greşesc?”.
Marele Preţios, Motanori-sama, Faust Efendi – şi cum mai fusese poreclit pe parcursul călătoriei – renunţase să mai urmărească discuţia celor 12 apostoli ai săi şi se cufundase adânc în propriile gânduri.
Delta l-a luat sub aripa lui moale pe Kilo şi i s-a adresat suficient de tare cât să audă toţi fără să ciulească urechile. „Ai vrut să ştii ce spune Harari. Uite ce spune: că, după ce inteligenţa artificială o să depăşească inteligenţa celor care au creat-o, s-ar putea să-i vină ideea să distrugă omenirea. Poate de frica unei răzmeriţe a fiinţelor vii sau poate fiindcă va dori să transforme această piatră zburătoare, cum numeşte Harari Pământul, într-un megacomputer”.
„E doar unul dintre scenarii” a stabilit India. „Frică, zici? De când are inteligenţa artificială sentimente?”.
„De când vor biţii ei!” a pus Charlie capăt unei conversaţii care nu-i ducea nicăieri.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook