Intimidat de prosternările celor 12, motanul nostru s-a prosternat şi el în faţa tuturor şi le-a vorbit cu un glas pe care nu i-l mai cunoscuseră. Părea că din spatele lui vorbeşte un ventriloc: „Eu sunt doar un etern discipol. Maestrul e sus”.
Se aflau cu toţii foarte sus, astfel încât tentaţia a fost să se uite în jur, ca-l identifice pe Maestrul Marelui Preţios. Fiindcă în sus, unde se sfârşea muntele pe care stăteau, clocotea cerul ca un lac fierbinte.
„Ştiu bine că finalitatea tuturor încercărilor noastre e de a ne vedea chipul. Nu întâmplător nimeni nu reuşeşte să-şi vadă chipul decât dacă găseşte o oglindă. Maestrul e oglinda. Are dreptate Amitra, toţi trebuie să avem un maestru care să ne reflecte şi să ne călăuzească, să taie rădăcinile ignoranţei şi ale suferinţei, care ne ţin legaţi în acest carusel al amăgirii. Ştiu că atunci când nu ne va mai rămâne nimic de căutat, vom fi pregătiţi să ne vedem chipul…”.
Amitra le-a explicat celorlalţi unsprezece, încă deconcertaţi de spusele Marelui Preţios: „Devoţiunea e cuvântul-cheie. Maestrul e calea şi metoda”.
Cu multă băgare de seamă, Echo a ţinut să pună lucrurile la punct: „Noi, respectată Amitra şi temută Zopa, nu călătorim spre Absolut, nu ne îndreptăm spre Nirvana. Modestul nostru ţel e să salvăm lumea asta zgâlţâită de molimă”.
„Sunteţi vraci?” a întrebat fără curiozitate Amitra.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook