Angrosista de Belele i-a aşezat pe cei doisprezece în căruciorul ei aidoma unui landou vechi. Doar pe motan şi l-a pus pe umăr, ca pe o tresă. A pornit în scârţâit de roţi, strigând cât o ţinea gura ştirbă: „Aaaaaaaalte Zaaaaakhen!” – lucruri vechi.
Charlie se foia nervos: „Ne-a aruncat aici ca pe nişte vechituri şi Tatăl vostru, al Căutării, n-a zis nici <miau>. Cred că femeia are un plan cu noi!”.
Kilo se optintea să-şi facă loc printre ceilalţi, ca să ajungă la cartea care zăcea ca un copil ponosit pe fundul landoului.
„Fabrica noastră de prelucrat amintiri nu va întoarce lumea pe dos, Kedi efendi. Dimpotrivă, vom aşeza lumea pe picioare, că prea stă de multă vreme în cap. Vom face ce a făcut Marx cu dialectica lui Hegel”.
Motanul a tresărit: „Ne întoarcem la marxism?”.
„Nu te speria, am dat doar un exemplu inteligent. Fabrica noastră de prelucrat amintiri…”.
„Iartă-mă că te întrerup, există deja utilaje în fabrica noastră?”.
„Cum să nu?”, i-a răspuns Angrosista, arborând o grimasă satisfăcută şi indicându-i cu capul pe cei doisprezece din cărucior.
Kedi efendi era cât pe ce să se dezechilibreze de pe umărul ei.
„Ce utilaje mai fiabile decât fiii tăi adoptivi, şoarecii de bibliotecă?”.
Căutând să se prindă cât mai bine de umărul Angrosistei, motanul se simţea folosit ca şoimul la o partidă de vânătoare.
… Pe fundul landoului, Kilo ajunsese la carte.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook