Hotel se agita între Golf şi India, curios să afle cine a spus „Mă tem pentru ţara mea, fiindcă s-ar putea să aibă conducătorii pe care îi merită”.
L-a lămurit Delta: „Ce contează? Un preşedinte chinuit de remuşcări”.
Amitra a ridicat ochii spre Delta: „Nu înţeleg cuvântul remuşcare, liliacule”.
„În primul rând că nu sunt chiar liliac” s-a ofuscat Delta. „Ei îmi spun liliac sub acoperire, dar eu nu sunt decât un şoarece care s-a rugat să-i crească aripi”.
„Cui te-ai rugat?”.
„Unui prieten care se pricepe la toate. Putem să-i spunem şi Buddha”.
Siameza telepată s-a împotrivit: „Nu putem. Buddhismul nu e o religie, ci mai degrabă o neuroştiinţă”.
„O neuroştiinţă cu altare şi ofrande?” s-a mirat Delta.
„Mi-e teamă că priveşti prin gaura cheii şi religia şi ştiinţa”, i-a replicat Amitra cu blândeţe.
Se simţea prin pereţi apropierea amurgului. O lumină neliniştitoare curgea de pe versanţi.
India, care urmărise schimbul de replici dintre cei doi, i-a explicat Amitrei: „Remuşcarea e momentul de graţie în care îţi vezi umbra pe cer”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook