Vremea era neaşteptat de frumoasă. Înaintau pe Podul de Peruzea în şir indian, cu Amitra în frunte şi Zopa închizătoare de pluton.
Cum au ieşit de sub acoperişul podului, Golf a exclamat: „O pasăre verde!”. Îi trecuse demult efectul magiunului de cânepă. „O pasăre verde!”. Agita mâinile spre cer, parcă încercând s-o atingă.
Au privit cu toţii în sus – unii o zăreau, alţii nu.
I-a lămurit şi i-a liniştit India: „E Milarepa, ascetul verzui!”.
Charlie a pufnit superior: „Milarepa e mort de vreo nouă sute de ani!”.
India era sincer revoltată: „Moartea e cel mai vulgar cuvânt pe care l-am auzit vreodată. Spune <s-a îndreptat spre Tărâmul Fericirii> sau <s-a topit în Tărâmul Eternului Adevăr> sau <a plecat către Lumi mai Pure> sau <s-a cufundat în Starea Conştiinţei Luminii Clare>. Dacă până sus, până aici, pe acoperişul lumii, n-ai înţeles că nu există moarte, ci un ciclu nesfârşit de renaşteri, călătoria ta a fost degeaba”.
Ultimul om care să se lase astfel contrazis era Charlie: „Eu nu sunt nici budist, nici hinduist. Sunt liber cugetător şi nu pot crede în metempsihoză. N-am dovezi”.
„Cea mai bună dovadă eşti tu”, n-a rezistat Echo să-l tachineze. „Mă uit prin tine şi văd clar că într-o viaţă anterioară ai fost trei semne de exclamare”.
Delta şi-a desfăcut aripile, încercând să ajungă din urmă pasărea verde. Uitase că ziua e orb.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook