„Crezi”, l-a întrebat Kilo pe Delta, “crezi tu că Dumnezeu poate crea un lucru dar şi contrariul său?”.
Liliacul sub acoperire se temea că orice răspuns ar fi deschis o controversă care nu s-ar fi încheiat nici la mormântul Maharalului.
„Nu e pe crezute”, i-a replicat Echo. „Dumnezeu poate orice”.
Charlie a profitat ca să rostogolească vechea întrebare şmecherească: „E oare capabil Dumnezeu să creeze o piatră atât de grea încât să nu mai poată s-o ridice?”. Mulţumit că i-a încuiat, a început să fluiere primele măsuri din Concertul pentru pian opus 42 al lui Schönberg. Doar el avea în repertoriu muzică dodecafonică. Suna la fel de straniu ca discuţiile lor.
Echo îşi urmărea nestingherit ideea: „Dumnezeu a creat văzutele şi nevăzutele. A creat lumea, poate crea şi antilumea. Maharalul, care studiase Cabala, ştia că universul e simetric – particulă/antiparticulă, materie/antimaterie…”.
Au ajuns la poarta vechiului cimitir când, odată cu scârţâitul patetic al balamalelor neunse, s-a auzit, limpede, vocea Indiei: „Există Dumnezeu?”.
Deşi pusese întrebarea cu tonul cel mai firesc din lume, aerul fierbinte a ţinut-o suspendată o vreme, neştiind unde şi cum s-o aşeze.
Imperturbabil, Echo a citat din Sefer Zohar (Cartea Splendorii): „Dumnezeu există, dar nu în existenţă. Dumnezeu trăieşte, dar nu în viaţă. Dumnezeu ştie, dar nu în ştiinţă”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook